Deși a avut un stil de viață și o alimentație echilibrate de-a lungul timpului, medicul Michael Mosley povestește că nu și-a găsit aproape niciodată timp să facă sport, într-un articol publicat pe Daily Mail.
Apoi a descoperit un tip special de antrenament denumit High Intensity Training (HIT), care promite să ofere beneficii importante pentru sănătate cu numai trei minute de exerciții pe săptămână.
Beneficiile exercițiilor fizice variază de la creșterea speranței de viață la prevenirea unor afecțiuni.
Michael Mosley povestește că s-a decis să aplice pe propria piele antrenamentul HIT. A folosit o bicicletă staționară și, după câteva minute de încălzire, a pedalat cu viteză maximă timp de 20 de secunde. Apoi a pedalat încet alte câteva minute, pentru a-și se odihni puțin, după a revenit la cele 20 de secunde cu intensitate maximă. A urmat un al treilea ciclu încet-repede, după care anternamentul s-a încheiat. În total, a durat mai puțin de șapte minute. A făcut acest exercițiu de trei ori pe săptămână timp de patru săptămâni (așadar, 3 minute de exercițiu fizic intens pe săptămână), după care și-a făcut analizele de sânge și a descoperit că sensibilitatea la insulină îi crescuse cu 24%, fenomen întâlnit de obicei după multe ore de exerciții aerobice convenționale.