Artistul, care a devenit cunoscut pe plan internațional în anii 60, mai ales cu trupa sa Aphrodite's Child, a fost înhumat în Primul Cimitir al Atenei, unul dintre cele mai mari și mai vechi ale capitalei unde se odihnesc rămășițele a numeroase personalități grecești, scrie Agerpres.ro.
La funeralii au participat și prezentatorul de televiziune de origine greacă Nikos Aliagas, care a declarat pentru AFP că este important pentru el să participe la această ceremonie, având în vedere că Demis Roussos i-a fost un prieten drag. Nikos Aliagas a fost primul, înainte chiar de presa greacă, care a făcut public decesul marelui artist care a murit duminică dimineață în urma unei lungi suferințe într-un spital privat din oraș.