De ce nu e bine să ne spălăm pe cap în Săptămâna Luminată
La sărbători mari precum Crăciunul sau Paștele, din popor există câteva superstiții care ne anunță că este păcat să ne spălăm pe cap.
Atunci când vine vorba despre regulile destinate sărbătorilor pascale, acestea ne amintesc că nu trebuie să ne spălăm pe cap în Săptămâna Luminată.
Conform crestinortodox.ro, zilele de luni și marți au fost dintotdeauna considerate zile destinate Învierii Domnului. De asemenea, acestea sunt trecute în calendar cu cruce roșie, astfel că femeile nu au voie să se spele pe corp și nici hainele sau alte obiecte. Acest lucru se aplică în toate zilele din Săptămâna Luminată, nu doar în a doua și a treia zi de Paște.
Ce nu este bine să faci în săptămâna de după Paște
Prima săptămână de după Paște este cunoscută și sub denumirea de Săptămâna Luminată. În aceste zile, există mai multe reguli care necesită îndeplinite.
Una dintre ele amintește că în Săptămâna Luminată nu se fac parastase și nu se citește Psaltirea pentru cei trecuți în neființă. Abia după Duminica Tomii vor fi reluate slujbele.
Slujbele din Săptămâna Mare sunt oficializate diferit. Astfel, slujba Învierii va înlocui slujba Înmormântării. În această slujbă este vorba despre biruința Vieții asupra morții.
Sursă text: Click.ro