Înainte de răspândirea Creştinismului sau a Islamului, numeroase comunităţi păgâne venerau copacii. Unele popoare credeau că aceştia sunt adevărate oracole, altele le includeau în tot felul de ritualuri mai mult sau mai puţin religioase. În antichitate, celţii considerau copacii a fi refugii ale unor zeităţi sau spirite.
Scriitorii Stefan Bechtel şi Deborah Aaronson sugerează că există o legătură între credinţa în aceste spirite şi obiceiul de a bate în lemn. Prima posibilă origine a obiceiului ar proveni de la europenii păgâni care ar fi bătut în lemn pentru a-şi proteja casele şi copacii de spirite rele sau pentru a le împiedica pe acestea să le fure norocul.
O altă variantă, scrie descopera.ro, ar fi că popoarele care venerau copacii obişnuiau să pună mâna pe scoarţa lor atunci când cereau ceva spiritelor pe care le găzduiau, dar şi atunci când doreau să le mulţumească pentru norocul de care au avut parte. De-a lungul secolelor obiceiul s-ar fi putut modifica astfel încât să se ajungă la superstiţia conform căreia bătutul în lemn aduce şi păstrează norocul.