O escortă de lux care s-a recomandat drept Liana le-a povestit jurnaliștilor de la Bild că se îmbracă în ținute de afaceri, astfel încât să nu iasă în evidență printre directori.
Ea a spus că se întâlnește regulat cu un american care vizitează Elveția (țară în care prostituția este legalizată - N.R.) de mai multe ori pe an și se numără printre cei 2.700 de participanți ai forului de la Davos.
Liana percepe în jur de 700 de euro pentru o oră și 2.300 de euro pentru toată noaptea, plus cheltuieli de călătorie.
Managerul unui serviciu de escorte dintr-o localitate aflată la mai puțin de 100 de kilometri de Davos a declarat, pentru aceeași sursă, că are 11 "rezervări" pentru escorte și încă 25 de solicitări ce așteapăt confirmarea.
Salome Balthus, o escortă de lux și scriitoare, are se întâlnește de câțiva ani cu diverse persoane sus-puse, a confirmat că este cazată la un hotel de lângă Davos pe tot parcursul summit-ului. Profesionista plăcerilor pe bani, în vârstă de 36 de ani, a refuzat să dezvăluie cine sunt clienții influenți. Ea a avertizat: „Crede-mă, nu vrei să intri în litigiu cu ei”, potrivit Daily Mail.
În 2020, o anchetă similară realizată de The Times a arătat că cel puțin 100 de prostituate au călătorit la Davos pe perioada summit-ului, citând chiar surse din cadrul poliției elvețiene.