Un nou divorț zguduie lumea mondenă la început de 2024. În prim-plan sunt Daniela Nane (52 de ani) și Adrian Cioroianu (57 de ani), care nu mai formează un cuplu. Surprinzătoarea veste a fost dată chiar de actriță, printr-o postare pe contul ei de socializare.
„Sunt o femeie divorțată! Vă mulțumesc că-mi respectați viața privată, ca și până acum”, a fost mesajul transmis de frumoasa actriță.
Daniela Nane a ținut, totodată, să precizeze că este o femeie liberă, după ce în presă au apărut fotografii cu ea și noul iubit, tânarul tenor Octavian Ene, sărutându-se în plină stradă.
Noul iubit al Danielei Nane se numește Octavian Ene, a terminat Liceul Gheorghe Șincai din Capitală și a studiat mai apoi Canto la Universitatea Națională de Muzică București, acolo unde este în prezent masterand, scrie Click!.
Tânărul este și solist vocal – tenor – la Teatrul Muzical Ambasadorii, unde director artistic este chiar iubita sa, Daniela Nane, care este și actriță la Teatrul Bulandra din București, dar și profesoară de actorie la liceu și la universitate.
Se pare că povestea lor de dragoste durează de ceva timp, căci aceștia au fost plecați împreună la Bruxelles vara trecută.
Daniela Nane (52 de ani) este actriță a Teatrului “L.S. Bulandra” din București, Doctor în artele spectacolului (UNATC), regizor și director artistic al Teatrului Muzical AMBASADORII.
Adrian Cioroianu (57 de ani) este în prezent profesor la Facultatea de Istorie de la Universitatea din București, dar și director la Biblioteca Națională a României. Cioroianu a deținut funcția de ministru al afacerilor externe în cabinetul Tăriceanu (în perioada 5 aprilie 2007 - 15 aprilie 2008).