Melodia lansată de Marian Nistor pe versurile poeziei lui Corneliu Vadim Tudor "Fă-mă Doamne o lacrimă" a fost mărul discordiei într-un proces intentat, în 2009, de autorii originali interpreţilor Adi de la Vâlcea, Gabi de la Oradea şi Jean de la Craiova.
Instanţa a decis acum, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, ca maneliştii să plătească în solidar daune morale în valoare de 40.000 de lei.
Contactat de "ring", Jean de la Craiova susţine că nu ştie absolut nimic despre acest proces.
Daniela Gyorfi a fost singura care a plătit avocaţi să se ocupe de caz, pentru că ea doar interpreta această piesă, fără să-și asume vreun drept asupra ei. Și a scăpat basma curată, fiind achitată. „Eram gravidă în opt luni și plângeam pentru că nu suportam ideea de nedreptate. Pierdusem trei sarcini înainte şi mă duceam cu burta mare pe scările tribunalului, să-mi demonstrez nevinovăţia”, ne-a declarat cântăreaţa. Cel mai tare au deranjat-o atacurile lui Marian Nistor: "M-a jignit. Suna la mama acasă şi vorbea urât. Nu m-am întâlnit niciodată cu ceilalţi colegi la tribunal. Au luat în derâdere povestea asta. Sentinţa finală mi se pare normală. Cine a greşit trebuie să plătească".