Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 70 km/h spulberând zăpada.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 10 grade. Dimineaţa va fi ceaţă asociată cu chiciură în interiorul arcului carpatic, pe arii restrânse persistentă şi izolat în restul teritoriului.
În capitală, peste zi regimul termic diurn va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 8 grade.
Mâine, valorile termice diurne se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei. Temperaturile maxime, pozitive în toată ţara, ajung la 10-11 grade în Oltenia şi nordul Munteniei la Drobeta si Tg Jiu.
Cerul va fi variabil, dar după orele amiezii norii se vor extinde în regiunile vestice, nordice şi centrale unde, pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Pe suprafeţe mici se va forma polei. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, cu rafale de peste 80 km/h viscolind ninsoarea, iar local şi la cote mai reduse şi în celelalte regiuni. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.
În capitală, –4…-2 grade dimineata, ceva mai puţin în zona preoreseneasca şi 7…8 grade la amiaza. Cerul va fi variabil. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
Duminică valorile termice vor fi în scădere faţă de sâmbătă. Temperaturile maxime, încă pozitive, nu mai trec de 6 grade la Timisoara, Drobeta, Buzau, Braila. Cerul va avea înnorări, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în jumătatea de nord a ţării şi mixte în rest.
Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 90 km/h pe creste spulberând şi viscolind zăpada, iar la cote mai reduse, în general între 45 şi 55 km/h, în celelalte regiuni. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, vor fi 0-1 grade dimineata si 3-4 grade la amiaza. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii slabe mixte.