În primul rând, trebuie să ai grijă atunci când cumperi astfel de crizanteme ca ele să fie sănătoase, adică să nu aibă frunze galbene sau boboci ofiliți. De cele mai multe ori, aceste crizanteme sferice la magazinele de specialitate se găsesc în ghivece prea mici și cu multe rădăcini, de aceea, dacă nu beneficiază de o udare regulată și consistentă, plantele au de suferit.
De preferat este să cumperi o crizantemă care are mai mulți boboci viabili decât flori deschise, iar frunzele să fie de culoare verde închis.
Vrei să ai mușcate de invidiat în balcon? Urmează aceste sfaturi simple și ieftine, pentru o înflorire rapidă
Imediat după ce ai cumpărat sau ai primit o asemenea crizantemă sferică este obligatoriu să-i schimbi ghiveciul. Este necesar să-i oferi un ghiveci mai mare decât cel anterior și un sol fertil, cu un drenaj bun. La transplantare, rupe din mănunchiul de rădăcini care s-a format la baza ghiveciului, pentru a stimula o bună înrădăcinare în ghiveciul cel nou.
După plantare este bine să lași timp de câteva ore ghiveciul cu o farfurie plină cu apă la bază, scrie adelaparvu.com. Udarea prin absorbție va permite rădăcinilor să se hidrateze mult mai bine decât dacă ai uda planta pe deasupra. Mare atenție, când spun udări abundente, nu înseamnă că solul trebuie să mustească în permanență sau farfuria de la bază să fie plină cu apă! Solul se lasă să se usuce ușor între două udări, dar niciodată să se usuce complet! Pentru că are nevoie de udări abundente, are nevoie să-i aplici și un fertilizant care s-o ajute să susțină înflorirea.
Pentru a beneficia de o înflorire îndelungată, trebuie să înlături și florile uscate pentru a stimula deschiderea celorlalți boboci formați.