1. Renunţă pentru o perioadă la carne
După un consum exagerat de carne în perioada sărbătorilor ar fi recomandat să faci o pauză de o săptămână sau mai mult. Nu te îngrijora în privinţa proteinelor, deoarece acestea se regăsesc şi în divese surse vegetale. Soia, quinoa, amarantul, seminţele de floarea-soarelui, fasolea boabe, lintea, mazărea, năutul, migdalele sunt câteva dintre opţiunile pe care le ai la îndemână pentru a înlocui carnea.
2. Consumă mai puţine lactate şi ouă
Deoarece sunt bogate în grăsimi saturate şi generează un exces de mucus în corp este recomandat să faci o pauză sau să limitezi consumul lor. Dacă nu reuşeşti să renunţi la lactate este de preferat să consumi lapte bătut de vacă sau de capră. De asemenea, ar fi mult mai bine să cumperi laptele crud pe care să-l laşi la prins la temperatura camerei. Astfel, vei obţine o băutură cu probiotice care îmbunătăţesc digestia.
Ouăle îngreunează digestia, de aceea nu trebuie să exagerezi cu ele. Limitează-te la 1-2 ouă de ţară pe săptămână.
Citeşte mai multe pe eva.ro.