Iată cum poţi să realizezi simplu şi rapid un coc franţuzesc!
Cocul franţuzesc, semnătură unei femei rafinate
Este uşor să emani elegantă cu ajutorul cocului franţuzesc. Îl poţi obţine şi tu în doar un minut dacă urmezi cu atenţie paşii de mai jos.
1. Aplică puţin şampon uscat prin par, apoi trece mâinile printre fire pentru a distribui bine produsul. Dacă vrei să eviţi produsele din comerţ, având în vedere că au multe substanţe chimice în compoziţia lor ce îţi pot afecta sănătatea, poţi să îţi faci singură un şampon uscat.
2. Separă secţiunea de sus a podoabei capilare (calotă), după care tapeaz-o cu ajutorul unui pieptene cu dinţii deşi. Astfel vei obţine volum în această zona, unde părul tinde să stea lipit de cap. Poţi să apelezi la acest truc simplu şi atunci când realizezi alte coafuri.
3. Adună tot părul, apoi trece-l pe partea dreapta a capului, prinzând câteva agrafe din loc în loc pentru a-l fixă.
4. Ţine podoabă capilară că şi cum te-ai pregăti să o prinzi într-o coadă de cal, apoi răsuceşte-o spre interior cu ajutorul degetelor, astfel încât vârfurile părului să nu mai poate fi observate. În funcţie de lungimea părului, răsuceşte de câte ori este nevoie pentru a obţine look-ul perfect.
5. Securizează cocul franţuzesc cu câteva agrafe de par şi pune la punct ultimele detalii ale coafurii. Poţi să optezi pentru un aspect messy, lăsând podoabă capilară uşor răvăşită, ori unul finisat perfect, în funcţie de ocazie şi de personalitatea ta. Poţi să laşi libere câteva şuviţe că să îţi încadreze armonios chipul.
Această coafură poate fi abordată atât pe timp de zi, de exemplu la birou ori la o întâlnire specială, cât şi la evenimentele de seară (petrecere de cocktail, o ieşire romantică la restaurant, nuntă, botez etc.). Pentru un efect deosebit, completează cocul french cu un accesoriu de par glam.
Uşor de realizat, dar cu un aspect aparte, cocul franţuzesc conferă rafinament evidenţiind trăsăturile feţei într-un mod distins. După ce vei stăpâni paşii de mai sus, îl poţi obţine în doar un minut.