Un studiu publicat în „British Journal of Sports Medicine“ atrage atenția că persoanele care petrec perioade lungi de timp stând jos au un risc mai mare de deces. Soluția salvatoare este activitatea fizică, dar nu ore întregi pe săptămână. Este nevoie de doar 22 de minute în fiecare zi pentru a-ți prelungi viața.
Mai exact, medicii din Marea Britanie susțin că ar fi ideal dacă am face mișcare cel puțin 150 de minute pe săptămână, respectiv 22 de minute pe zi. Aceștia spun că pot fi și exerciții fizice de intensitate medie spre viguroasă, cum ar fi mersul pe jos, plimbatul cu bicicleta sau chiar și curățenia, scrie adevarul.ro.
„Pentru o bună sănătate fizică și mintală, adulții ar trebui să facă mișcare în fiecare zi. Orice activitate este mai bună decât niciuna“, subliniază experții.
„În studiul nostru, am constatat că doar persoanele care stau mai mult de 12 ore pe zi în șezut au un risc mai mare de deces“, a explicat autorul cercetării, Edvard Sagelv, de la Universitatea Arctic din Norvegia.
Cercetătorii nu se referă doar la statul la birou, ci afirmă că „este vorba despre orice comportament de ședere“, inclusiv statul la televizor pentru perioade lungi de timp.
Cercetătorii americani, care au studiat comportamentul a 50.000 de persoane, spun că sedentarii au un risc cu 60% mai mare să ajungă la demență.
Un kinetoterapeut cu experiență a explicat că „pauzele din oră în oră, cu întinderi și plimbări scurte“ sunt cele mai importante recomandări.
„Scaunul adaptat, în funcție de înălțime, care să permită persoanei să stea cu spatele într-o poziție corectă, nu prea înclinat, nu prea în față, picioarele care să vină într-un unghi de 90 de grade, începând cu șold, genunchi și tălpile pe sol neapărat, biroul cu înălțimea potrivită, astfel încât ambele coate să stea pe masă, monitorul adaptat la înălțimea ochilor, iar mouse-ul să fie cât mai aproape de corp“ sunt câteva dintre lucrurile de care trebuie să ținem cont, potrivit specialistului, pentru a avea o poziție mai bună atunci când stăm la birou. Ca și strechingul, atât în scaun, cât și lângă scaun“, poate ajuta la relaxarea corpului, potrivit adevarul.ro.