Un judecător din Iran are o metodă inedită de a-i pedepsi pe cei care ajung în faţa instanţei. În loc să-i trimită la închisoare, Qasem Naqizadeh îi obligă pe infractori să cumpere şi să citească mai multe cărţi, relatează BBC News.
Naqizadeh, judecător la în oraşul Gonbad-e Kavus, foloseşte pedepsele alternative pentru a evita ceea ce el numeşte “impactul fizic şi psihic ireversibil asupra condamnaţilor şi familiilor acestora” pe care timpul petrecut în spatele gratiilor îl are.
Aşadar, infractorii sunt “condamnaţi” să cumpere şi să citească cinci cărţi, apoi să scrie rezumate pentru fiecare şi să le aducă înapoi judecătorului. Ulterior, volumele sunt donate bibliotecii unei închisori din zonă.
Pedepsa este una educativă şi, în acelaşi timp, spirituală, întrucât printre cărţile alese, infractorii trebuie să includă şi un hadith, adică o povestire care relatează cugetările şi practicile lui profetului Mahomed.
Qasem Naqizadeh poate lua aceste decizii graţie unei legi recent adoptate, care permite judecătorilor să ofere pedepse alternative închisorii în anumite situaţii.