Recunoscută de către Guinness Book în 2007 drept cea mai mare piscină din lume, Laguna de Cristal din Chile are o lungime de 1.013 metri, o suprafaţă de 8 hectare şi conţine 250.000 de metri cubi de apă, potrivit huffingtonpost.com.
Apa cu care este umplută piscina provine din Oceanul Pacific şi este filtrată.
Staţiunea San Alfonso del Mar pune la dispoziţia turiştilor numeroase mijloace de distracţie. Aceştia pot să ia lecţii de scufundări, se pot plimba cu kayakul sau pot parcurge cu vaporaşul cea mai mare piscină din lume.