Atenție! la alimentele care îți scurtează viața! Aditivii pe care îi conțin, gătirea în exces, conținutul de grăsimi hidrogenate sunt extrem de nocive pentru sănătate. Mai mult decât atât, s-au făcut studii care susțin că unele alimente consumate pot duce la o viață mai lungă, în timp ce altele pot scurta viața.
Cu cât îți scurtează viața unele alimente - Ce trebuie să eviți
De exemplu, un hotdog îți reduce speranța de viață cu 36 de minute, conform unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Michigan care au analizat impactul a peste 5.800 de alimente asupra longevității. Acesta reduce speranța cu 36 de minute din cauza nivelului ridicat de sare, grăsimi săturate și conservanți.
De asemenea, lista alimentelor care reduc speranța de viață este lungă: gogoșile, cartofii prăjiți, carnea la grătar, pâinea prăjită și mezelurile, băuturile dulci, dar și alcoolul se numără printre cele care nu fac deloc bine sănătății.
Consumul de cartofi prăjiți de mai mult de două ori pe săptămână a fost asociat cu un risc de deces dublu într-un studiu din 2017.
Cu toate acestea, există o speranță aici: studiul a fost realizat în SUA înainte ca grăsimile trans (tipul de grăsime asociat cu bolile cardiovasculare) să fie interzise în uleiurile de gătit. Așadar, cartofii prăjiți ar putea să nu mai fie la fel de dăunători pentru inima ta.
Sănătos! Consumul de alimente precum nuci, leguminoase, fructe de mare, fructe şi legume fără amidon, pe de altă parte, are efecte pozitive asupra sănătăţii, potrivit aceluiași studiu.
Pâinea prăjită, nocivă pentru sănătate
Și pâinea prăjită, despre care se crede că este sănătoasă, are un impact negativ asupra sănătății. Pâinea prea prăjită nu este bună pentru sănătate. Acrilamida - formată atunci când alimentele care conțin carbohidrați sunt prăjite, coapte sau preparate la grătar - este asociată cu cancerul.
O gogoașă glazurată cu zmeură conține 6 g de grăsimi săturate - aproximativ o treime din limita zilnică recomandată pentru acest tip de grăsime care crește colesterolul - împreună cu 310 de calorii și aproximativ 5 lingurițe de zahăr.