Joon Park este preot la Spitalul General Tampa din Florida de opt ani. El s-a descris recent pentru CNN ca un „terapeut”, deoarece este prezent la fiecare deces în spital și consiliază oamenii în ultimele lor momente, relatează Click!.
El a spus că, din cauza slujbei sale, are „anxietate de moarte” sau frică de a-i pierde pe cei dragi. Cu toate acestea, acest lucru i-a permis să fie pe deplin prezent atunci când petrece timpul cu familia și prietenii, pentru că știe că ar putea fi ultima lor conversație.
Park a trecut însuși printr-o traumă, a suferit abuz verbal și fizic în copilărie și a fost internat odată în spital după o tentativă de sinucidere.
„Întotdeauna am sperat să intru într-un domeniu în care să pot fi o voce pentru alții care au suferit traume ca mine. Numai preoția mi-a oferit un loc real pentru asta”, a spus el, citat de Insider.com.
Iată lucrurile la care se gândesc cel mai mult pacienții muribunzi, conform celor spuse de Park.
Park: „Regretul este o emoție obișnuită în rândul pacienților pe moarte"
Park a spus că regretul este o emoție obișnuită în rândul pacienților săi pe moarte, concentrându-se mai ales pe gândul că au făcut ceea ce și-au dorit toți ceilalți, nu ceea ce au vrut ei să facă.
El a spus pentru Insider că oamenii regretă „că au ascultat viziunea tuturor celorlalți cu privire la viața lor”.
„Oamenii aflați la sfârșitul vieții nu pot să nu-și imagineze o viață de posibilități neexploatate. Suntem în mod natural atât de buni la imaginație, încât uneori se poate curba spre noi și ne imaginăm milioane de alte vieți paralele fantomă netărite", a spus preotul.
Ar putea exista și alte motive pentru care oamenii aflați pe moarte au regrete. Cercetătorii de la Universitatea Towson, Maryland, au întrebat 124 de asistente de îngrijire paliativă care au fost cele mai frecvente reflecții ale oamenilor de la sfârșitul vieții. Studiul lor a constatat că 42% dintre asistente au spus că cele mai frecvente reflecții au fost cele ale regretului de a lucra în loc de a petrece timp cu familia și de a se relaxa, de a pierde oportunități sau de a nu realiza mai mult.
Lăsând în urmă pe cei dragi
Pe lângă faptul că regretă trecutul, Park a spus că pacienții aflați pe moarte își fac griji pentru viitor.
El a spus că aceștia au o „durere anticipativă empatică”, în care „persona muribundă experimentează indirect modul în care propria moarte va fi trăită de cei dragi rămași. Este aproape o vinovăție, o povară, o rănire prin empatie”.
El a spus: „Cei aflați pe moarte se îngrijorează de nevoi foarte specifice pe care doar ei le cunosc despre cei dragi. Cred că ceea ce poate fi mai greu decât moartea este teama de separare și de a nu mai putea avea grijă de cei rămași”.
El a declarat pentru CNN: „Chiar și pacienții mei care sunt cel mai în pace cu moartea lor sunt încă îngrijorați de modul în care propria lor moarte le va afecta familia”.
Cercetătorii de la Universitatea Towson au descoperit că peste jumătate dintre asistente au raportat că pacienții lor sunt îngrijorați pentru cei dragi, și anume se gândesc la petrecerea timpului cu prietenii și familia lor, la ceea ce se va întâmpla cu cei dragi după ce aceștia vor muri și la separarea de cei dragi.
De asemenea, studiul a mai constatat că spiritualitatea este una dintre temele cele mai comune în reflecțiile oamenilor de la sfârșitul vieții, potrivit asistentelor, motiv pentru care preoți precum Park pot „oferi confort pacienților și celor dragi” precum și „prezența” la nevoile lor spirituale”, a spus el pentru CNN.
