Creierului uman îi place să minimizeze efortul, spune psihologul Heidi Grant Halvorson, dar, din păcate, asta înseamnă că, de multe ori, ceilalți nu fac prea multe eforturi pentru a te înțelege.
„Tindem să depunem suficient efort pentru a-i înțelege pe cei din jur, dar nici un gram mai mult. Ne punem limite foarte înguste și nu suntem dispuși să trecem de ele.
Ne bazăm foarte mult, în mod inconștient, pe ceea ce ne dorim noi să auzim și să înțelegem de la persoana din fața noastră, fără să ne chinuim să vedem ceea ce vrea aceasta să ne transmită cu adevărat”, spune psihologul.
Acest fapt se dovedește frustrant mai ales pentru cei cărora oricum le este greu să comunice deschis ceea ce gândesc. La cine ne referim? La anumite zodii, desigur!
Ajungem astfel adesea să îl înțelegem pe celălalt în mod greșit și viceversa. Cu toate acestea, este esențial să te asiguri că ideile tale sunt într-adevăr auzite, astfel încât să aibă impactul pe care ți-l dorești să aibă. Ei bine, acest lucru este destul de greu de obținut de anumite zodii, mai ales din cauză că nu stau foarte bine cu comunicarea și tind și să ia lucrurile prea personal.
Concluzie? Unele zodii vor să se facă înțelese și nu știu cum, altele sunt neînțelese pentru că le e greu să comunice eficient, în timp ce câteva apreciază din plin misterul. Din oricare grup ai face parte, important este să lucrezi la relațiile cu ceilalți și să te cunoști tu pe tine însuți/însăți!
Iată despre cine este vorba!
1. Scorpion
Scorpionul este cel mai neînțeles semn al zodiacului și este foarte conștient de acest lucru. Din această cauză, acest nativ se închide adesea în sine, mai ales atunci când trece prin greutăți, pentru că oricum nu crede că cineva ar putea să empatizeze cu el. De ce să se deranjeze să explice? Însă lucrurile nu stau chiar așa.
Scorpionii trebuie să înțeleagă că există persoane care ar da orice să se apropie și că merită efortul să vorbească deschis și să explice ceea ce gândesc și ceea ce simt, astfel o să-și aline și senzația de singurătate. Chiar dacă unii oameni nu sunt dispuși să depună prea mult efort, există totuși persoane care s-ar da peste cap pentru a te face fericit. Permite-ți să fii vulnerabil și vei scăpa de o povară enormă!
2. Capricorn
Capricornul este o altă zodie care nu simte pe deplin înțeleasă de cei din jur. Deseori pot părea un pic prea pragmatici și reci, mai ales atunci când încearcă să dea sfaturi și să ofere sprijin, căci sunt foarte serioși. Fără să își dea seama, acest lucru îi face să se îndepărteze de oamenii dragi și ajung într-un final să regrete felul în care au comunicat. Fiind foarte devotați, Capricornii se închid în bula lor atunci când realizează că au rănit fără intenție.
Percepuți uneori drept răutăcioși sau disprețuitori din cauza sobrietății lor, rămân cu impresia că nimeni nu îi înțelege cu adevărat. Dacă te afli în acest caz, învață să-ți transmiți ideile cu mai multă blândețe și vei scăpa de povara singurătății.
3. Vărsător
Total opus Capricornului și Scorpionului, Vărsătorul crede că unicitatea lui împiedică „oamenii banali” să îl înțeleagă. Ba chiar acești nativi tind să creadă că sunt superiori și nici nu se chinuie să explice felul în care gândesc. Acest semn simte nevoia să își apere punctul de vedere și o face cu scopul de a le demonstra apropiaților că el are mereu dreptate. Bineînțeles, a fi distinctiv este o parte esențială a identității Vărsătorului, însă de foarte multe ori reușesc să intre în polemici atât de nonconformiste încât nici ei nu se mai înțeleg. Prin urmare, riscă să fie percepuți drept ciudați.
Cu toate acestea, Vărsătorului nu îi pasă dacă s-a făcut sau nu înțeles, ba mai mult, se simte fericit pentru unicitatea sa și felul său diferit de a gândi.
Sursa: divahair.ro