Rugăciunile soției pentru soțul ei poate fi rostită la orice ceas de către femeie, nu numai la nevoie. Această rugăciune poate fi rostită pentru binele casei, al familiei, ca soțul să fie păzit de rele, de gânduri necurate, pentru ca drumul său să fie curat și lin.
Atunci când simți că viața devine tot mai grea și că ai nevoie de protecție divină, rostește cea mai puternică rugăciune pentru soț pentru reușită în viață! Prin această rugăciune, soția își îndreaptă dragostea și credința către cel care îi este partener de viață.
„O, Doamne preabunule, Tu mi-ai dat un soţ al zilelor mele pe pământ, partaş sorţii mele şi sprijinul meu în vremea călătoriei acestei vieţi. Fă să cunosc că el se îngrijeşte de mine şi ajută-mă să nu întristez niciodată zilele lui, nici să fiu nemulţumitoare faţă de cel care mă sprijină şi mă îngrijeşte. Fă-mă supusă şi îndătoritoare, ca nu cumva printr-o purtare necuviincioasă să-i adaug la osteneli şi să-i amărăsc pâinea ce-o caştigă pentru mine şi copiii noştri.
Izvorule al înţelepciunii, luminează-mă să cunosc toate virtuţile familiei şi printr-o înţeleaptă chivernisire să păstrez ceea ce el adună cu osteneli şi prin sudoarea feţei sale. Ajută-mi ca prin supunere, prin dulceata purtării mele, prin răbdarea şi dragostea mea, să încununez zilele lui cu flori şi cu bucurii, să împart cu el fără cărtire toate loviturile vieţii şi să-i fiu însoţitoare nedespărţită, precum în fericire aşa şi în necaz. Păzeşte-mă de împodobirile necumpătate şi de necuviinţele în care cad femeile care nu cunosc preţul unui soț bun, punându-şi toată fericirea lor în podoabe şi petreceri zgomotoase şi deşarte ce atrag după sine neînţelegeri, dezamăgire şi dureri.
Ajută-mi să deprind toate virtuţile care fac podoaba femeii, pentru că dacă vârsta sau bolile îmi vor ridica floarea frumuseţii şi a tinereţii să-mi rămână o inimă vrednică de dragostea soţului meu şi a fiilor noştri, ca să le dau pildă bună, întărindu-i în puterea virtuţii. Ascultă, Preabunule, glasul meu cel umilit, şi trimite binecuvantarea Ta asupra zilelor noastre. Amin.„
Rugăciunea soției pentru soț „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăjmașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și poruncile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desăvârșită, ca să lucrăm împreună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și porunci. Că a Ta este stăpânirea și puterea în veci. Amin.„
Aceasta rugaciune pentru sot poate fi citită oricând și la orice nevoie.