În prezent, Smiley este căsătorit cu Gina Pistol, iar cei doi au împreună o fetiță. Artistul are 39 de ani și, de asemenea, a bifat reușite importante în viața sa, așa că se poate spune că este un om cât se poate de împlinit pe toate planurile.
Care este numele real al lui Smiley și ce studii are la bază artistul?
Andrei Tiberiu Maria, este numele din buletin al lui Smiley. Artistul s-a născut la Pitești, însă mai apoi a ales viața din Capitală.
Încă de la 10 ani, Smiley și-a descoperit pasiunea pentru muzică, așa că a urmat Şcoala Populare de Artă de la Liceul de Arte Dinu Lipatti, secţia chitară clasică, absolvind cu brio.
Mai apoi însă, deși era de așteptat să meargă spre Conservator, având în vedere talentul său muzical, iată că artistul a ales un cu totul alt domeniu în care să studieze. Potrivit presei mondene, a urmat Facultatea de Comerț, de la Academia de Studii Economice, iar în 2001 avea să facă marele pas în cariera sa. Atunci, artistul s-a alăturat trupei Simplu, care a făcut istorie în România.