1. Dacă nu reuşeşti să adormi fără să scoţi genunchii în afară atunci când stai întins pe o parte, înseamnă că eşti o persoană calmă şi de încredere. Rareori răspunzi la provocările celor din jur, iar planurile de viitor nu te descurajează. Eşti optimist şi zâmbitor chiar şi în zilele cu vreme închisă şi friguroasă, şi te adaptezi uşor la mai toate schimbările care se ivesc în viaţă ta.
2. Dacă tinzi să dormi de obicei în poziţia fetală, e semn că simţi adeseori nevoia de protecţie şi că îţi doreşti să fii înţeles şi simpatizat de cei din jurul tău. Ghemuindu-te astfel, încerci să te desprinzi de problemele cu care te confrunţi în viaţa cotidiană. Pentru tine, cele mai oportune mijloace de expresie a talentului şi a potenţialului propriu sunt activităţile artistice precum pictura, dansul sau scrisul.
3. Dacă dormi întins pe burtă cu braţele şi picioarele uşor depărtate, înseamnă că ai o personalitate de lider. Eşti impulsiv, dornic să preiei mereu iniţiativa, şi mereu atent că lucrurile din viaţă ta personală şi profesională să nu-ţi scape de sub control. Cel mai probabil, îţi place să îţi planifici acţiunile dinainte şi nu îţi prea plac surprizele. Eşti o persoană perseverenţă şi responsabilă, trăsături care te ajută să îţi împlineşti chiar şi cele mai îndrăzneţe obiective propuse.
4. Dacă dormi întins pe spate, cel mai probabil eşti o persoană optimistă, îţi place să trăieşti viaţă din plin, cauţi mereu să fii în centrul atenţiei şi îţi place să fii înconjurat de prieteni. Abordezi chestiunile profesionale cu determinare şi conştiinciozitate, dar într-un mod raţional, preferând să spui mereu lucrurilor pe nume. Persoanele care dorm în această poziţie au adesea personalităţi foarte puternice.
5. Dacă dormi pe spate în poziţie drepţi, cu braţele întinse pe lângă corp, eşti o persoană bine echilibrată care îşi cunoaşte bine ţelurile în viaţă şi perserverează asupra îndeplinirii lor. Probabil că eşti şi puţin sever, rigid, meticulos şi exigent, dar proiectezi aceste însuşiri mai degrabă asupra ta decât a celorlalţi.
6. Dacă tinzi să dormi cu un picior îndoit şi uşor ridicat, precum o barza, atunci e semn că ai o personalitate imprevizibilă şi că eşti o persoană aventuroasă şi schimbătoare, motiv pentru care cei din jurul te înţeleg mai greu. Eşti o persoană indecisă, astfel că adeseori ţi-e greu să iei decizii şi revii mereu asupra problemelor. Per ansamblu, atât în chestiunile profesionale cât şi în cele private, cauţi stabilitate, linişte, armonie şi profunzime.
Dacă alternezi poziţiile în timpul somnului, înseamnă că ai o personalitate eterogenă care ascunde lături pe care nici tu nu le cunoşti încă foarte bine.
Sursa: secretele.com