Bradul de Crăciun ar fi apărut în Europa în secolul al VII-lea, când sfântul Bonifaciu l-ar fi făcut cadou oamenilor, considerând că aminteşte de Sfânta Treime, prin forma sa triunghiulară. Se pare că din acest motiv, în anumite părţi din Europa, până prin secolul al XII-lea, exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos.
Abia în 1605 un brad a fost băgat în casă, la Strasbourg, şi a fost acoperit cu poleială, fructe şi dulciuri. Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată în Riga, capitala Letoniei, în anul 1510.
Nemţii sunt cei care au confecţionat şi primul brad artificial din lume, folosindu-se de pene de gâscă vopsite în verde.
Beteala, care a fost folosită prima dată în 1610, în Germania, nu era doar argintie, ci chiar era din argint! Acesta oxida repede, aşa că, de-a lungul timpului, s-au încercat diverse aliaje, care făceau însă ca beteala să fie foarte grea.
Primele globuri de sticlă au fost făcute în 1847 într-un orăşel montan din Germania, Lauscha, situat în landul Turingia. Erau argintii şi aveau forme de fructe - în special nuci - sau de prăjiturele.
Succesul a fost atât de mare, încât în scurt timp, fabricile din Dresda, oraşul apropiat, au început să producă şi alte feluri de decoraţiuni.
Până la inventarea globurilor, pomii erau decoraţi cu ornamente din hârtie colorată, fructe şi acadele. În secolul al XVIII-lea, principalele decoraţiuni pentru bradul de Crăciun erau lumânările aprinse.
Instalaţia de Crăciun a fost invenţia asistentului lui Thomas Edison, în 1882. Multă vreme, ghirlande luminoase au avut beculeţe în formă de lumânări, pentru a duce mai departe tradiţia.
Steluţele reprezintă astrele care i-au ghidat pe cei trei magi spre ieslea în care s-a născut Iisus.
Cadourile pe care le găsim sub brad ar trebui să amintească de darurile aduse de cei trei magi - aur, mir şi tămâie. Iniţial, cadourile de Crăciun erau micuţe, simbolice şi se atârnau în brad.
De pe la 1880, după ce-a fost inventată hârtia de împachetat, acestea au fost coborâte din pom, ambalate frumos şi aşezate la bază.
Culorile tradiţionale ale Crăciunului au şi ele o semnificaţie specială. Roşul simbolizează sângele lui Iisus, iar verdele, viaţa eternă - de unde şi împodobirea bradului, care e mereu verde.
Vâscul, folosit în România mai mult de Anul Nou, este în mod tradiţional o plantă a Crăciunului. Era considerată sacră ce celţi şi de indienii nativi din America datorită faptului că rămâne verde şi îşi păstrează fructele şi în timpul iernii, când celelalte plante mor. Pupatul sub vâsc era considerat, în cultura greacă, o promisiune că te vei căsători cu partenerul tău.
Rudolph, renul cu nasul roşu, a fost inventat în 1939, ca modalitate de a atrage mai mulţi clienţi într-un magazin cu articole de sezon.
Prăjitura cu fructe proaspete sau confiate, care în România s-a transformat în cozonac, îşi are originile în Egiptul antic, unde era esenţială... în viaţa de apoi.
În multe ţări, curcanul, nu porcul, este ingredientul principal al mesei de Crăciun. Acest lucru se întâmplă din anul 1851, după ce curcanul a înlocuit lebăda la cuptor, mâncarea preferată a caselor regale.
