În interiorul topit al Pământului se află o masă de fier cristalizat care are aproximativ mărimea Lunii. În interiorul Pământului, presiunea este de 3,5 milioane de ori mai mare decât la suprafaţă, iar temperatura este în medie de 6.000 de grade Celsius.
Specialiaștii au confirmat – nucleul Pământului este solid
Cercetătorii de la Universitatea Națională din Australia s-au folosit de unde seismice slabe, cu amplitudine mică, care a trecut prin nucleul planetei, permițându-le astfel să descopere că miezul Pământului este solid.
Se pare că aceste unde seismice pot avea diferite forme de acțiune – unele împing înainte și înapoi prin corpul planetei, iar altele se înalță în sus și în jos și îți pot spune multe despre proprietățile materialelor prin care trec.
Însă, a fost nevoie de o variație specială, numită faza-J pentru ca cercetătorii să reușească să pătrundă în nucleul Pământului. Altfel spus, cercetătorii au elaborat o metodă prin care au ascultat valurile incredibil de slabe în ecoul vibrațiilor cutremurului din interiorul planetei noastre.
Această metodă poartă numele de corelație încrucișată sau măsurarea asemănării, pe baza căreia cercetătorii au construit un tipar global – un fel de amprentă a Pământului.
Mai exact, metoda presupune preluarea oricăror două receptoare seismice de pe suprafața planetei și compararea notelor după câteva ore. Astfel, cu suficiente perechi de semnale a fost format un model.
„Folosind o rețea globală de stații, luăm fiecare pereche de receptori și fiecare cutremur mare și măsurăm asemănarea dintre seismograme", a declarat cercetătorul Hrvoje Tkalčić.