Pentru a afla cât de mult îţi pune în pericol sănătatea sau viaţa actualul loc de muncă e suficient să faci testul de mai jos, întocmit de cercetătorii de la Liverpool John Moores University. Răspunde la întrebări şi notează litera variantei alese, apoi citeşte interpretarea:
1. Cu ce te deplasezi la serviciu?
A. Trenul
B. Autobuzul
C. Bicicletă sau motocicletă
D. Altceva (maşină, pe jos)
2. Cât durează drumul până la serviciu?
A. 180 de minute sau mai mult
B. 61-179 de minute
C. 16-60 de minute
D. Nu fac naveta
3. Cum te îmbraci la serviciu?
A. Propriile haine
B. Uniformă
C. Un costum
D. Salopete
4. Unde îţi petreci majoritatea orelor de muncă?
A. Afară
B. În maşină
C. La birou
D. Lucrez de acasă
5. La ce ore lucrezi?
A. Orele obişnuite de program
B. Noaptea
C. În schimburi
D. Part-time
6. Câte ore lucrezi pe săptămână?
A. Peste 29 de ore
B. Peste 45 de ore
C. Între 40 şi 44 de ore
D. Între 30 şi 39 de ore
7. Ce poziţie ocupi la locul de muncă?
A. Fac "munca de jos"
B. Sunt şef/ă
C. Fac parte din middle management
D. Sunt freelancer
8. Cât de des eşti stresat/ă din cauza serviciului?
A. Anual
B. Zilnic
C. Săptămânal
D. Lunar
9. Iei prânzul...
A. La cantină
B. De la automat
C. La birou
D. Adus de acasă
10. Cea mai mare parte a timpului o petreci muncind...
A. În echipă
B. Singur/ă
C. Într-un open office
D. Cu un partener
11. Este luni dimineaţa:
A. Mergi la serviciu plin/ă de entuziasm
B. Te "îngrozeşte" că trebuie să mergi din nou la lucru
C. Tot ce îţi doreşti este să treacă odată ziua de miercuri
D. Abia aştepţi să stai de vorbă cu colegii
Majoritatea "A" - niciun risc de infarc din cauza stresului
Ai noroc! Nu doar că îţi place locul de muncă pe care îl ai, ci chiar acesta are un efect benefic asupra sănătăţii tale. Asta în ciuda faptului că naveta durează destul de mult! Oricât de ciudat ar părea, studiile arată că trei ore petrecute pe drumul spre şi dinspre serviciu au un efect pozitiv similar precum munca de acasă.
Majoritatea "B" - risc mare de infarct
Munceşti atât de mult, încât sănătatea ta are de suferit. Psihologul Emma Donaldson avertizează că oamenii ar trebui să fie mai atenţi în ceea ce priveşte orele lucrate peste program: "Dacă munceşti mai mult, nu înseamnă să reuşeşti să faci mai mult". De fapt, femeile care în mod obişnuit rămân la serviciu peste program prezintă un risc cu 30% mai mare de a face infarct, decât cele care îşi respectă programul.
Majoritatea "C" - risc ridicat de infarct
Nu-i vorba doar de faptul că ai multe sarcini de îndeplinit, ci şi de alte lucruri care te stresează: naveta şi locul tău în ierarhia generală de la serviciu. "Cu toţii trecem şi prin perioade mai stresante, iar uneori asta ne oferă o motivaţie în plus, dar oamenii nu sunt făcuţi să fie expuşi la stres în mod obişnuit şi pe durate îndelungate", avertizează psihologul Emma Donaldson.
Majoritatea "D" - risc mic de infarct
Concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla la serviciu şi care aduc beneficii sănătăţii tale. "S-ar putea să fie lucruri pe care le poţi schimba în mediul de lucru. Şi cu siguranţă sunt lucruri pe care le poţi schimba în ceea ce priveşte modul în care faci faţă situaţiilor stresante şi felul în care ai grijă de bunăstarea ta. Să iei pauze adecvate este unul dintre acestea", spune psihologul Emma Donaldson.