Acum cercetătorii sunt preocupați să afle dacă ar mai putea exista viață pe Pământ în absența astrului tutelar al nopții. În acest sens trebuie să înțelegem mai întâi cum a apărut Luna.
Cum s-a format Luna
Cu toate că există mai multe teorii cu privire la formarea Lunii, una dintre cele mai acceptate de către comunitatea ştiinţifică este cea potrivit căreia un obiect numit Theia, de dimensiuni similare cu cele ale planetei Marte, a intrat în coliziune cu Pământul în primele faze ale formării planetei noastre.
În urma impactului puternic, bucăţi mari din scoarţa Terrei dar şi din scoarţa corpului străini au fost aruncate pe orbită. Unele au căzut din nou pe Pământ, iar altele s-au coagulat şi au format Luna. Cercetătorii estimează că impactul a cauzat și creșterea vitezei de rotație a Terrei, precum și o deviație a acesteia de pe orbita inițială.
De ce nu poate exista viață pe Pământ fără Lună
În primul rând trebuie să știi că oxigenul și hidrogenul nu sunt singurele elemente chimice propice vieții, mai avem nevoie și de componente ca nitrogenul, sulful sau chiar carbonul. Iar acestea din urmă nu ar fi existat dacă Pământul n-ar fi fost lovit de acea planetă care a devenit apoi Luna.
Pentru a demonstra ipoteza conform căruia viața pe Pământ nu ar putea exista fără Lună, o echipă de cercetători de la Universitatea Rice din Texas (S.U.A.) a făcut mai multe simulări, pentru a afla dacă aceste elemente volatile, supuse la temperaturi foarte ridicate, ar putea să rezulte în urma unei coliziuni de asemenea intensitate. Însă, rezultatele au arătat că acest lucru nu este posibil.