Potrivit celui mai mare studiu realizat vreodată pe tema riscului de transmitere a virusului HIV prin contact sexual neprotejat, ale cărui rezultate au fost făcute publice la începutul anului 2012, virusul HIV este transmis, în medie, o dată la 900 de contacte sexuale neprotejate pe care le are un cuplu.
Statistica este însă oarecum înșelătoare, avertizează cercetătorii americani de la Universitatea Washington din Seattle, care au realizat studiul. Riscul de îmbolnăvire cu virusul HIV crește semnificativ dacă persoana infectată are o concentrație mai mare a virusului în sânge. Persoanele recent îmbolnăvite, care au o concentrație mare a virusului în sânge, îl pot transmite chiar și după numai zece contacte sexuale neprotejate, subliniază oamenii de știință, care atrag atenția că folosirea prezervativului este cea mai bună metodă de protecție împotriva virusului HIV.
Studiul a mai arătat că riscul ca bărbații să infecteze femeile cu HIV este de două ori mai mare decât cel ca femeile să îmbolnăvească bărbații. Printre altele, riscul crescut a fost pus pe seama concentrației mai mari a virusului din sângele bărbaților.
Riscul de îmbolnăvire cu virusul HIV variază și în funcție de tipul de relații sexuale practicate.
Citește restul articolului pe Fabuloase.ro