În acest sens, cercetătorii vor să descopere în ce procent se găsește apa pe aceste planete din afara sistemului nostru solar. Însă, studierea acestora este foarte dificilă din cauza distanțelor considerabile și a telescoapelor care nu fac față provocării. Cu toate acestea, cercetătorii au reușit să afle date importante despre aceste exoplanete.
Câtă apă se găsește pe exoplanetele din afara sistemului nostru solar
Potrivit unui studiu, apa ar putea fi o componentă majoră a exoplanetelor. Această informație se bazează pe datele culese de către cercetători cu ajutorul Telescopul Spațial Kepler, dar și pe informațiile obținute din misiunea Gaia.
Cercetarea Gaia indică faptul că multe dintre exoplanetele cunoscute ar conține 50% apă – mult mai mult decât conținutul de apă de pe Pământ. „A fost o surpriză uriașă să realizăm că s-ar putea să existe atât de multe lumi de apă", a declarat cercetătorul principal, Dr Li Zeng, de la Universitatea Harvard.
Oamenii de știință au încadrat exoplanetele în două mari categorii: cele care au o rază cu 1,5 mai mare decât cea a Pământului și cele care au o rază de 2,5 ori mai mare. De asemenea, aceștia consideră că aproximativ 35% din toate exoplanetele cunoscute care sunt mai mari decât Pămâmtul ar trebui să fie bogate în apă.
În acest sens, cercetătorii au analizat și legăturile dintre dintre masa planetelor și raza acestora, și au dezvoltat un model care ar putea explica relația dintre acestea.
„Modelul indică faptul că exoplanetele care au raza cu 1,5 mai mare decât cea a Pământului (de cinci ori masa Pământului) tind să fie planete stâncoase, în timp ce exoplanetele cu o rază de 2,5 ori mai mare (cu o masă de 10 ori mai mare decât cea a Pământului) sunt probabil lumi de apă", a declarat Li Zeng.