Brad Pitt și iubita lui formează un cuplu controversat pe seama diferenței de vârste dintre aceștia. Celebrul actor de la Hollywood, în vârstă de 60 de ani, a ales să o înlocuiască pe Angelina Jolie cu Ines de Ramon care are doar 31 de ani.
Cuplul a avut o apariție de senzație la Festivalul de Film de la Veneția unde au fost văzuți pentru prima dată în această ipostază. Brad Pitt și Ines de Ramon au fost surprinși pe covorul roșu în timp ce se țineau de mână.
Cei doi au apărut pentru prima dată împreună în urmă cu doi ani la un concert susținut în Los Angeles, însă atunci relația nu era una oficială.
Iubita actorului a studiat la Universitatea din Geneva în domeniul administrării afacerilor și este pasionată de modă și bijuterii.
Brad Pitt a divorțat de fosta sa soție, actrița Angelina Jolie în urma mai multor certuri și după ce nu s-au înțeles pe seama custodiei a celor 6 copii. Cei doi au fost într-o relație timp de 12 ani, s-au căsătorit în anul 2014 și au deschis procesul de divorț în 2016 care a durat 3 ani.