Barack Obama va deveni primul preşedinte american care va primi lecţii de supravieţuire de la celebrul realizator TV Bear Grylls.
Liderul de la Casa Albă va apărea într-un episod al emisiunii „Running Wild with Bear Grylls”, ce urmează să fie filmat în Alaska, scrie Entertainment Weekly.
„Omaba îl va cunoaşte pe Grylls în Alaska pentru a observa efectele pe care schimbărea climatică le are în zona respectivă. Cei doi vor explora sălbăticia din Alaska”, au anunţat reprezentanţii NBC.
Respectivul episod va fi difuzat la finele anului 2015.
Cel de-al doilea sezon al emisiunii „Running Wild with Bear Grylls” a mai avut vedete invitate. Printre cei care i s-au alăturat, episodic, lui Grylls se numără Kate Winslet, Drew Brees, Kate Hudson, Zac Efron, Michelle Rodriguez şi Channing Tatum.