Cercetarea s-a axat pe trei trăsături ale narcisismului: voința de putere, exhibiționismul și ideea că totul i se cuvine celui care suferă de acest sindrom, notează AFP.
"Narcisismul este legat de diferite disfuncții mentale ale individului, și anume incapacitatea de a menține relațiile cu ceilalți, agresivitate și comportament lipsit de etică de durată", explică Emily Grijalva, profesor asistent de resurse umane la Universitatea Buffalo din statul New York, autorul principal al studiului care urmează să fie publicat în revista Psychological Bulletin.
Însă, "în același timp, narcisismul permite stimularea respectului de sine, contribuie la stabilitatea emoțională și la tendința de a se afirma ca lider", a adăugat specialista.
"Prin examinarea diferențelor dintre bărbați și femei în privința narcisismului ar putea fi posibil să se determine diferențele dintre sexe când au acces la funcții de răspundere, precum și în alte domenii importante", spune psihologul.