Una dintre murăturile cel mai frecvent consumate este varza murată. Este un aliment probiotic şi conţine substanţe anticancerigene, hepatoprotectori, vitaminele A, C, E, zinc, fibre alimentare care combat constipaţia şi detoxifică colonul. În varza murată se mai găsesc potasiu, magneziu şi calciu.
Varza murată este recomandată mai ales atunci când consumaţi mâncăruri din carne grasă, pentru că uşurează digestia proteinelor şi grăsimilor animale.
Castraveţii muraţi au puţine calorii, au o încărcătură glicemica mică şi conţin caroten, acid folic şi calciu. Persoanele care suferă de hipertensiune arterială trebuie să-i consume în cantităţi mici şi să-i spele de sare înainte de masă.
„În procesul natural de fermentaţie nu doar că se produc vitamine, ci se biodisponibilizează mineralele şi fibrele alimentare din castraveţi. Vitaminele naturale existente în castraveţi nu sunt distruse, deoarece produsul nu este tratat termic”, potrivit doctormenci.ro.
Castraveţii în saramură se păstrează într-un loc întunecos şi uscat, la temperaturi de 10-15 grade pentru a se declanşa procesul natural de fermentaţie acido-lactică.
Castraveţii muraţi pot fi consumaţi ca atare, între mese, sau ca garnitură la mâncărurile din carne ori legume, precum fasole, mazăre, năut, linte, soia. Murăturile asortate din conopidă, varză albă şi roşie, gogonele, castraveţi, ardei iuţi, morcovi şi usturoi se recomandă persoanelor sănătoase, alături de diverse feluri de mâncare din carne, deoarece uşurează digestia.
Legumele conservate în oţet au o valoare nutriţională mai slabă decât murăturile care nu au fost tratate termic. În plus, ele pot irita sistemul gastrointestinal.
„Gogoşarii în oţet nu sunt murături, ci conserve. Murăturile sunt legume care trec printr-un proces de fermentaţie acido-lactică în timpul căreia se generează diferite substanţe biologic active, precum vitamine sau acid lactic”, explică specialistul. Murăturile îmbunătăţesc digestia, stimulează detoxifierea şi întăresc sistemul imunitar.
Persoanele care vor să pregătească totuşi şi legume conservate în oţet ar fi bine să folosească sare brută, neiodata, şi oţet natural de fermentaţie obţinut din vin, nu prin diluarea acidului acetic de sinteză. Persoanele sănătoase pot consuma frecvent murături, mai ales dacă sunt preparate cu mai puţină sare, conform oradestiri.ro.