Planul a trei hoţi care pătrunseseră într-o casă din Maidstone, Marea Britanie, a căpătat o turnură neaşteptată. Bărbaţii tocmai intraseră în respectiva locuinţă, când unul dintre ei s-a prăbuşit la pământ, acuzând dureri puternice în piept.
Neştiind ce să facă, ceilalţi doi au decis să apeleze numărul de urgenţă. La faţa locului a sosit, însă, nu doar o ambulanţă, ci şi un echipaj de poliţie, scrie The Mirror.
Aşadar, bolnavul a fost preluat de medici, iar „partenerii” lui, de poliţie.
„Erau patru maşini de poliţie şi o ambulanţă pe stradă. Cei trei aşteptau pur şi simplu ca poliţia şi ambulanţa să vină”, a povestit un vecin.
„Cred că a fost cea mai uşoară misiune a poliţiştilor pe anul acesta – trei hoţi care s-au predat singuri la locul faptei. Poliţiştii probabil că s-au distrat mult pe seama acestei întâmplări”, s-a amuzat un alt martor.