Mai mulţi vânători din nordul Norvegiei au împuşcat doi reni, iar câteva minute mai târziu au constatat că animalele se aflau dincolo de gardul unei grădini zoologice.
Cei care au anunţat autorităţile au fost chiar vânătorii, imediat ce şi-au dat seama de greşeala făcută, scrie thelocal.no.
"Am fost foarte dezamăgit, în primele secunde după ce am aflat mi s-a părut ireal", a spus Heinz Strathmann, directorul executiv al grădinii zoologice. "Cred că este foarte trist şi nu e deloc în regulă. Aveam cinci reni, acum mai avem doar trei", a adăugat el.
Cu toate acestea, tribunalul din Troms a decis a vânătorii să nu fie pedepsiţi, stabilind că este vorba despre "o eroare regretabilă".
"A fost o greşeală fatală, dar toată lumea înţelege că nu a fost făcută deloc intenţionat", a explicat Arne Nysted.