Pentru a afla dacă ouăle pe care urmează să le vopsiţi sau să le folosiţi ca ingrediente în diverse preparate sunt proaspete, faceţi unul din testele de mai jos:
1. Scufundarea în apă rece - puneţi apă rece într-un vas şi apoi adăugaţi ouăle. Cele proaspete vor sta pe fundul vasului, iar cele vechi vor pluti la suprafaţă.
2. Agitarea oului - ia oul în mână şi agită-l, ţinându-l între degetul mare şi arătător. Oul este proaspăt atunci când în interior nu se clatină conţinutul.
3. Aspectul cojii - oul proaspăt are coaja mată, aspră, curată şi nefisurată. În schimb, coaja oului vechi are aspect lucios şi este uşor unsuroasă. Când începe să se altereze, pe coajă pot apărea şi pete, fisuri sau neregularităţi.