Actorul care a fost recompensat în 2016 cu premiul Oscar pentru rolul din filmul "The Revenant" a organizat miercuri seară gala anuală a fundaţiei sale de caritate şi ecologie în sudul Franţei, scrie Mediafax.ro.
La gală Leonardo DiCaprio a anunţat că va vărsa o parte dintre banii strânşi de fundaţia sa către organzaţia "Give for France", un program creat de Fondation de France pentru sprijinirea financiară a supravieţuitorilor şi familiilor victimelor atentatului terorist de la Nisa, petrecut pe 14 iulie, soldat cu moartea a 84 de persoane.
Ca în fiecare an, Leonardo DiCaprio a invitat o pleiadă de staruri hollywodiene la gala fundaţiei sale ecologice, care se ocupă de prezervarea mediului înconjurător şi luptă împotriva schimbărilor de climă. Noul actor fetiş al regizorului Martin Scorsese a adunat 900 de invitaţi pe domeniul Bertaud-Belieu de Gassin din împrejurimile oraşului Saint Tropez. Arnold Schwarzenegger, Marion Cotillard, Penelope Cruz, Kate Hudson, Bono, Jonah Hill, Tobey Maguire, Charlize Theron, Edward Norton, Robert de Niro, Bradley Cooper şi Mariah Carey au fost la petrecerea lui Leo DiCaprio.