Există anumite condiții impuse de reprezentanții companiei CFR, atunci când vine vorba de călătorii care își iau cu ei animalele de companie. Una dintre reguli spune că nu este permisă călătoria în tren cu păsări, reptile, insecte vii. Însă, fac excepție unele animăluțe, dar pot fi transportate doar în vagoanele de la clasa a doua, în cazul în care niciun călător nu are nimic de obiectat.
„Dacă ceilalți călători obiectează, personalul de tren va îndruma călătorul, proprietar al animalului de companie (câine, pisică) împreună cu acesta, în alte compartimente sau la capătul culoarului. În cazuri deosebite și bine justificate, personalul de tren poate interzice călătoria cu aceste animale.
Călătorul, proprietar al animalului de companie, este obligat să menţină curăţenia pe toată durata călătoriei, având asupra sa materiale de igienizare, în caz contrar va fi tratat conform reglementărilor legale în vigoare”, se arată pe site-ul oficial al instituției.
Totodată, anumite rase de câini sunt interzise în tren. Mai exact, este vorba despre câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor.
O altă regulă importantă este ca toți patrupezii să poarte botniță.
Dacă vrei să îți iei animăluțul de companie cu tine, trebuie să mai știi că: pentru câinii de talie mică, pisicile și animalele mici ținute în brațe, precum și pentru păsările mici în colivii, nu este percepută o taxă.
În schimb, pentru câinii de talie medie sau mare trebuie plătită o taxă. În ceea ce privește tariful, acesta reprezintă jumătate dintr-un bilet CFR Călători la clasa a doua.
Sursă text: Click.ro