Kaufland retrage voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, următorul produs: leagăn pentru copii 3 In 1. Articolul menționat a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 06.03.2017 – 26.08.2020.
Potrivit unui comunicat al lanțului de magazine, în anumite circumstanțe, la produsul menționat, clemele de prindere ale piesei din mijloc se pot rupe (a se vedea marcajele din fotografia articolului), existând astfel posibilitatea de accidentare a copilului (6 – 36 luni).
Pentru a proteja siguranța consumatorilor, Kaufland a reacționat și a retras de la comercializare produsul respectiv.
Clienții care au achiziționat produsul sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai utilizeze. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Pentru informații, clienții au la dispoziție numărul de telefon al Centrului Relații Clienți, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din rețelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 – 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.