AJUNUL ANULUI NOU - În societățile moderne, Ajunul Anului Nou este sărbătorit în adunări sociale, în timpul cărora participanții dansează, consumă băuturi alcoolice, mănâncă și urmăresc focuri de artificii care marchează începutul Anului Nou.
AJUNUL ANULUI NOU // Tradiții și obiceiuri în AJUNUL ANULUI NOU 2024
AJUNUL ANULUI NOU. Pe 31 decembrie, în România, sătenii merg cu plugușorul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou.
Plugușorul de Anul Nou. Potrivit tradiției, copiii, adolescenții și uneori chiar adulții merg cu Plugușorul pe 31 decembrie seara, în ajunul Anului Nou.
Tradiția Plugușorului este veche de sute de ani și invocă prosperitate și belșug în casa celui ce primește colindătorii.
PLUGUȘORUL DE ANUL NOU
Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Mâine anul se înnoiește
Plugușorul se pornește
Și începe a ura
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug.
Plugușor cu patru boi
Ia mai mânați, măi flăcăi!
Hai, hai…
S-a sculat mai an Bădica Traian
Și-a-ncălecat Pe-un cal învățat
Cu șaua de aur, Cu nume de Graur, Cu frâu de mătasă,
Împletit în șase, Cât vita de groasă.
El în scări s-a ridicat, Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat De arat și semănat.
Și-a pornit într-o joi Cu un plug cu doispreceze boi Boi boureni,
În coadă codalbeni, În frunte țintătei.
Ia mai mânați, măi flăcăi!
Hai, hai…
Cu luna, cu săptămâna, Își umplu cu aur mâna
Și el vru să vadă De-i dete Dumnezeu roadă. Era-n spic cât vrabia, Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânați, măi flăcăi!
Hai, hai…
Traian iute s-a întors
Și din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai năzdrăvan, Cum îi place lui Traian, Negru precum corbul, Iute ca focul, De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint, Ce dă sporul la fugit Traian iute-a-ncălecat, La Tinchin a apucat Și oțel a cumpărat, Ca să facă seceri mari, Pentru secerătorii țării. Și-altele mai mititele, Pentru fete ocheșele Și neveste tinerele.
De urat, am mai ura, Dar mă tem că va-nsera, Pe-aici, pe la dumneavoastră, Departe de casa noastră.
Și ne-așteaptă și-alte case, Cu bucate mai gustoase, Cu pâine caldă pufoasă, Cu vinul de viță-aleasă, Cu Cotnar de Drăgășani,
La anul și la mulți ani!
Astăzi, în ajunul anului nou, se pregătesc bucate alese, băuturi pe măsura evenimentului care urmează, adică Revelionul, și se pun la punct detaliile prin care se trimit felicitări și urări.
În diferite zone ale țării, se practică jocuri cu măști (dansul mascaților) sau se cântă Sorcova, de unde vine și sorcovitul (agitarea unei baghete pentru urări), unde se urează ca anul care vine să fie mai bogat și mai norocos.
AJUNUL ANULUI NOU // SORCOVA
Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi:
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir!
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul și la mulți ani!