Incidentul s-a produs în timp ce artista americană se afla în holul principal al aeroportului şi a fost organizat de Richie the Barber, un cunoscut autor de farse în Statele Unite. Richie le-a "bombardat" cu confetti şi pe surorile Khloe şi Kourtney Kardashian, în aprilie 2014, în momentul în care cele două vedete de reality show ieşeau dintr-un magazin din West Hollywood. În urma acelui incident, Khloe şi Kourtney Kardashian au depus pe numele autorului de farse o plângere oficială în care l-au acuzat pe acesta de comiterea unei agresiuni.
În schimb, Jennifer Lopez nu a părut prea afectată de acest incident, potrivit E! News. Totuşi, aşa cum se poate vedea în câteva fotografii publicate pe internet la doar câteva minute după ce a fost "bombardată" cu confetti, cântăreaţa nu părea nici foarte încântată de această farsă.