Oli Lansley a fost atât de emoţionat de descoperirea făcută, încât a decis că trebuie să facă ceva pentru ca albumul să ajungă în mâinile protagonistului din poze. Neştiind cum altfel să procedeze, bărbatul a relatat întreaga poveste pe Facebook, unde a postat şi câteva dintre fotografiile respective.
"Am o provocare pentru voi. Am cumpărat un fotoliu vechi de la un târg din Brockley. Sub buretele lui am găsit ulbum foto vechi, în care sunt fotografii de-o viaţă. Dacă puteţi, vă rog să redistribuiţi aceste poze, iar dacă cineva îl recunoaşte pe bărbatul acesta, atunci, văr rog, anunţaţi. Aceasta este istoria unei persoane şi m-aş bucura tare mult să pot înapoia albumul", a scris Oli pe reţeaua de socializare.
În doar 24 de ore, postarea sa a fost redistribuită de peste 20.000 de ori şi, spre surprinderea bărbatului, a avut efectul scontat.
"Am reuşit să-l găsesc pe bărbatul din poze! Fiica lui a luat legătura cu mine", a revenit el cu detalii pe Facebook. "A fost foarte bucuroasă, cred că acelea erau singurele fotografii pe care le avea din perioada aceea. Dar cel mai grozav lucru a fost modul în care oamenii au pus suflet în chestiunea aceasta, încercând să ajute un străin să facă o mică favoare unui alt străin", a mai spus Oli.