Deși o mare parte din aportul de vitamine necesar corpul nostru poate fi obținut printr-o dietă sănătoasă și echilibrată, acest lucru nu este întotdeauna realizabil pentru toată lumea.
Administrarea anumitor suplimente este recomandată dar totuși ar trebui să fii atent ca tot ceea ce iei să ți se potrivească.
Adresându-se celor 1,7 milioane de abonați ai canalului său de Tik-Tok Dr. Charles a spus: „Aceste patru suplimente nu ar trebui să le luați niciodată, deoarece sunt periculoase”.
Cele patru suplimente asupra cărora a avertizat au fost:
- Vitamina A
- Vitamina E
- Fier
- Biotina
- Vitamina A
Cunoscută și sub numele de retinol, vitamina A este esențială pentru o vedere sănătoasă și creștere, precum și pentru reproducere și imunitate.
De asemenea, este un antioxidant, care ar putea ajuta în lupta împotriva bolilor de inimă și a cancerului.
Dar dr. Charles a spus: „Oamenii cred că ajută pielea și ochii, dar de fapt se acumulează în corpul tău și provoacă leziuni hepatice. Luarea de doze mari de suplimente de vitamina A poate provoca leziuni hepatice. Combinarea dozelor mari de suplimente de vitamina A cu alte medicamente care pot afecta ficatul ar putea crește riscul de boli hepatice.”
Clinica Mayo din SUA susține această afirmație și face și precizarea că administrarea a peste 200.000 mcg de vitamina A poate duce la greață, vărsături, vertij și vedere încețoșată.
Pe termen lung, consumul de prea multă vitamina A ar putea provoca, de asemenea, probleme precum subțierea oaselor și malformații congenitale.
Vitamina E
Dr. Charles a explicat: „Oamenii o iubesc pentru efectele sale antioxidante, dar de fapt a fost asociată cu rate mai mari de cancer”.
De-a lungul anilor au existat diverse studii care au analizat legătura dintre vitamina E și cancer, iar Comitetul pentru carcinogenitate (COC) din Marea Britanie a declarat într-un raport din 2015: „Vitamina E poate influența dezvoltarea cancerului prin mai multe mecanisme”, dar a concluzionat că nu există suficiente dovezi pentru a demonstra acest lucru, spunând: „Dovezile disponibile nu indică faptul că suplimentarea cu vitamina E crește riscul de cancer de prostată. Comitetul nu a analizat posibilele asocieri cu alte tipuri de cancer.”
Fier
Fierul este extrem de important în organism și o deficiență poate duce la anemie, care poate deveni debilitantă.
Dar Dr. Charles a spus: „Cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră spune în mod specific să luați fier, acesta vă poate afecta inima, deși, în mod interesant, unele cercetări arată că furnizarea de fier intravenoasă poate ajuta pacienții cu insuficiență cardiacă.”
Dar un studiu, publicat în eLife în 2021, a ridicat îngrijorări cu privire la utilizarea prelungită a suplimentelor de fier la persoanele cu insuficiență cardiacă.
Dr. Jumpei Ito, autorul studiului, a declarat pentru Medical News Today: „Rezultatele noastre sugerează că eliberarea de fier poate fi dăunătoare inimii.Poate duce la niveluri instabile de oxigen, moarte în celulele inimii și, în cele din urmă, la insuficiență cardiacă.”
Biotina
Biotina este un supliment popular luat pentru a îmbunătăți rezistența părului și a unghiilor, dar ea poate schimba datele testelor de laborator.
„Biotina, poate interfera cu testele dumneavoastră de laborator”, a adăugat dr. Charles, care a continuat „De fapt, nu trebuie să suplimentezi biotina pentru păr și unghii.”
Harvard Health afirmă: „Consumul de prea multă biotină poate interfera cu testele de laborator, cum ar fi testele hormonale și testele pentru markerii atacurilor de cord (cum ar fi troponina). Un rezultat de laborator inexact poate avea consecințe periculoase.
Medicul a mai spus că o persoană care a luat niveluri ridicate de biotină a murit după un rezultat fals la un test de troponină scăzut. FDA observă, de asemenea, o creștere a rapoartelor de interferență a biotinei în munca medicilor de laborator. Concluzia: spuneți întotdeauna medicului dumneavoastră ce suplimente luați.”
Sursă text: Click!Șănătate