Incidentul Roswell a rămas unul dintre cele mai misterioase şi mai controversate fenomene de pe planetă. Scenariul cel mai vehiculat este cel al prăbuşirii unei nave extraterestre în apropierea localităţii americane Roswell, în iulie 1947. La scurt timp după mediatizarea incidentului, s-au format două tabere, fiecare susţinând cu tărie propria versiune asupra a ceea ce s-a întâmplat în acel loc. Nici în prezent circumstanţele incidentului nu sunt complet elucidate, potrivit Agerpres.
Ufologii şi conspiraţioniştii sunt convinşi că este vorba despre prăbuşirea unui OZN. Mulţi cercetători de OZN-uri consideră că nava extraterestră s-a prăbuşit la Roswell şi că forţele militare americane au încercat să ascundă faptul că aceasta a fost recuperată chiar de ele. În rândul scepticilor şi a reprezentanţilor guvernamentali s-au conturat mai multe variante, cea mai populară fiind aceea a prăbuşirii unui balon meteorologic aflat într-o misiune de testare în cadrul unui experiment secret denumit "Mogul".
Creatorii zilei aniversată la 2 iulie susţin că aceasta a fost instituită pentru "a creşte gradul de conştientizare cu privire la existenţa indubitabilă a OZN-urilor şi, odată cu aceasta, a fiinţelor inteligente din spaţiul cosmic", menţionează eu.thenews-messenger.com.
Există multe moduri de a sărbători această zi, cum ar fi vizionarea de filme cu OZN-uri, sau discuţiile cu prietenii pe această temă. Organizaţia World UFO Day şi-a dedicat site-ul, www.worldufoday.com, informaţiilor despre OZN-uri, încercând să folosească cele mai veridice surse pentru a prezenta cele mai concludente dovezi existente.
În timp ce OZN-urile sunt de obicei considerate a fi nave spaţiale sofisticate ale vizitatorilor extraterestre pe Pământ, termenul OZN poate fi folosit pentru a se referi la orice tip de obiect sau fenomen care nu a fost observat anterior într-o zonă. Cele mai multe observări de OZN-uri sunt uşor de explicat prin mijloace ştiinţifice. În ciuda acestui fapt, OZN-urile sunt un subiect constant al teoriilor conspiraţiei din întreaga lume.
Denumirea de UFO - unidentified flying objects (OZN - obiecte zburătoare neidentificate) a fost folosită în 1953 de Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii (United States Air Force - USAF), pentru a putea înregistra şi revizui toate cazurile în care în rapoartele oficiale figura un obiect zburător. În documentele guvernamentale, acest tip de obiect aerian, UFO sau uneori numit şi UFOB, are de obicei caracteristici aerodinamice, performanţe sau trăsături ciudate care nu sunt conforme în prezent cu niciun tip de rachetă sau aeronavă cunoscută de om.
Printre cele mai importante relatări despre OZN-uri din secolul al XX-lea se află fenomenul observat, în anii 1940, deasupra teatrelor de război, când mici suliţe metalice şi bile de lumină colorate au fost văzute şi chiar fotografiate de echipajele de pe bombardiere pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial.
Un alt fenomen considerat importat este denumit "Luminile Phoenix" sau "Luminile de la Phoenix", din 1997, când mii de oameni au văzut pe cer o formaţiune triunghiulară de lumini şi o serie de lumini staţionare de-a lungul a 480 km, începând cu Nevada, trecând prin Phoenix până la marginea oraşului Tucson, Arizona.