Descopera 10 bucurii pe care doar femeile plinute le au si convinge-te ca fericirea nu inseamna un anumit numar de kilograme afisate pe cantar!
1. Se bucura de viata
Cel mai mare obstacol in calea fericirii omului sunt obsesiile cu care acesta isi urateste viata. Si este de ajuns sa devii obsedat de ideea de a fi "perfect" pentru a nu te mai bucura de nimic vreodata. Pentru ca oricat ai incerca, nu poti fi perfect. Femeile plinute sunt persoane care isi accepta imperfectiunile si nu le lasa sa le strice buna dispozitie, ceea ce inseamna ca, in definitiv, sunt mai puternice decat alti oameni.
2. Sunt mai sexy in rochii
O femeie plinuta are forme voluptoase, iar barbatii adora acest lucru. Atunci cand sunt si sigure pe ele, femeile plinute sunt cat se poate de sexy si intorc privirile reprezentantilor sexului opus fara probleme. Intr-adevar, isi gasesc mai greu haine potrivite ca masura, pentru ca toate par sa fie croite pentru silfide. Dar si cand pun o rochie pe ele, arata intr-adevar apetisant. De altfel, acest tip de silueta a fost foarte mult timp standardul de frumusete si numai recent a inceput sa fie la moda silueta slaba.
3. Se distreaza mai mult
Sa luam un exemplu cat se poate de simplu: o petrecere. O femeie obsedata de silueta nu se va gandi decat la cum arata si la cum o privesc ceilalti. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca probabil nu va gusta din niciun preparat si ii va innebuni si pe ceilalti cu sfaturi de slabit si cu cele despre diete. In acest timp, o femeie plinuta va dansa, va comunica cu ceilalti, va manca o felie de tort fara remuscari, va bea un cocktail fara sa se urasca si va avea parte de distractie pe cinste.
4. Gusta din micile placeri ale vietii
Iti putem enumera chiar acum 10 bucurii mai mici ale femeilor plinute : tort, prajituri, ciocolata, tarte, briose, dulceturi, clatite, produse de patiserie, inghetata, fursecuri si lista poate continua. In vreme ce multe persoane isi petrec viata numarand calorii si abtinandu-se chiar si de la cele mai mici placeri, femeile plinute savureaza toate bunatatile culinare "interzise". Si se bucura de ele. A nu-ti face poftele, macar din cand in cand, provoaca numai frustrare. Merita oare sa fii slab si cat se poate de nefericit?
Mai mult pe divahair.ro