Radu Mazăre a declarat în fața instanței, săptămâna trecută, că autoritățile române l-au adus ilegal din țara unde se refugiase.
S-a luat în discuție și cererea ca procedura să fie reluată. Avocatul fostului primar a susținut că ministerul Justiției, din exces de zel, a vrut să arate că poate extrăda repede o persoană cunoscută.
În replică, ministrul Justiției de atunci, Ana Birchall, a spus că ea și insituția au respectat legea. Și că, probabil, ,,salvamarului Mazăre” nu i-au plăcut carele alegorice cu care a fost adus în țară.
Fostul edil este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispăsește o pedeapsă la 9 ani de închisoare, primită în dosarul retrocedării plajelor.
Radu Mazăre încearcă pe toate căile să obțină eliberarea
Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în februarie, la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare.
În acest dosar, iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit o pedeapsă de patru ani cu executare pe numele lui Mazăre pentru abuz în serviciu.
La momentul condamnări definitive Mazăre se afla în Madagascar dar ulterior a fost extrădat în regim de urgenţă.
Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Obiectul acţiunii introduse de Mazăre la CAB este “redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP)”.
Articolul în baza căruia Mazăre cere redeschiderea acestui proces soluţionat definitiv de instanţa supremă prevede că o persoană care a fost judecată şi condamnată în lipsă poate cere la instanţă redeschiderea cazului.