Curtea Constituţională anunţa pe 23 decembrie 2019 că a fost sesizată cu cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament cu privire la Legea bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care au fost formulate de către preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
"Conform procedurii prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a stabilit termenul de 10 ianuarie pentru ca părţile aflate în conflict să îşi exprime, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictelor şi a eventualelor căi de soluţionare a acestora", menţiona CCR.
Curtea Constituţională urmează să stabilească un termen pentru şedinţa de judecată atunci când părţile îşi vor susţine punctele de vedere.