Tribunalul Militar Cluj Napoca a decis - în primă instanță - condamnarea colonelului Florişteanu Petru Marcel, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la agresiune sexuală, faptă prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 219 alin. (1) și (6) Cod penal la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.
Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă plt. N.A.R. şi l-a obligat pe inculpatul col. F.P.M. la plata către această parte civilă a sumei de 5.000 euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale.
Colonelul Florişteanu Petru Marcel (fost șef al Jandarmeriei Maramureș) ar fi suspectat că ar fi încercat să sărute cu forța o subalternă.
Daunele pentru victimă
Judecătorul a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 5.000 euro (sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plății) cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 11.120 lei, reprezentând cheltuielile judiciare (plata onorariului avocațial 10.000 lei și cheltuielile de transport 1.120 lei).
Inculpatul va fi obligat să achite cheltuieli judiciare avansate de stat în sumă de 10.000 lei.
Soluția Tribunalului Militar Cluj-Napoca nu este definitivă și poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Curtea Militară de Apel.
Nu mai poate fi angajat la stat 3 ani
În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 C.p. instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, C.p. și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.P, se mai precizează pe portalul instanțelor.
Judecătorul a mai dispus ca inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, fostul șef al IJJ Maramureș este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria municipiului Baia Mare, județul Maramureș sau la I.S.J. Maramureș (Inspectoratul Școlar Județean Maramureș).
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), instanța a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J. Instanța militară a mai hotărât menținerea în continuare a măsurii preventive a controlului judiciar ce a fost luată față de inculpat.