”Când am văzut numele lui Valentin, am spus că e coincidenţă de nume. Dar scrie: succesor al persoanei vătămate Ceauşescu Elena şi Ceauşescu Nicolae. Nu are pretenţii. Dar poate să se constituie parte civilă până la citirea actului de sesizare”, a declarat pentru „Adevărul” o sursă sub protecţia anonimatului.
Fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației militare sunt judecați pentru infracţiuni contra umanităţii. Procurorii îi acuză că ar fi creat psihoza teroriştilor ca să preia puterea. După fuga lui Ceauşescu au murit mai mulţi oameni decât înainte de 22 decembrie.
Crimele împotriva umanității sunt singurele infracțiuni rămase imprescriptibile după 30 de ani și care necesită un probatoriu puternic ca să reziste în instanță, acesta fiind motivul pentru care s-au clasat dosarele altor învinuiți, cum ar fi fostul premier Petre Roman și prezentatorul televiziunii ceaușiste, Victor Brateș, de exemplu.