Prin această rezoluţie, Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile posibile pentru a asigura comemorarea crimelor regimurilor comuniste şi a garanta că astfel de crime nu vor mai avea loc niciodată.
Revoluţia română a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier şi s-a soldat cu pierderea a 1142 de vieţi omeneşti, 3138 de răniţi grav şi peste 760 de persoane deţinute ilegal şi torturate.