Conform portalului instanțelor de judecată, pe 16 octombrie 2024, a fost înregistrat un dosar pe rolul Secției penale a Tribunalului Constanța, în care Wiz Khalifa este acuzat de deținere ilegală de droguri de risc.
Ce au anunțat autoritățile
Incidentul s-a petrecut în noaptea dintre 13 și 14 iulie, când forțele de ordine au intervenit pentru a-l ridica pe cântăreț. La acea dată, Poliția Română a anunțat că artistul american este cercetat penal pentru posesie de droguri.
„La data de 14 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea unui bărbat (cetățean SUA), cercetat pentru deținerea fără drept de droguri de risc. Față de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale", a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Rapperul se confruntă acum cu un proces penal în România, iar cazul său va fi judecat de Tribunalul Constanța.