2000 de euro. Acesta era tariful impus de cele două profesoare de la Facultatea de Medicină „Dunărea de Jos” medicilor rezidenți care participau la examenele de specializare. În schimbul banilor, candidații primeau în privat subiectele atât la proba teoretică, dar și rezolvarea în cazul probei practice. Însă rezidenții nu cădeau în plasa celor două.
Profesoarele au fost interceptate în urma unui denunț la Direcția Generală Anticorupție.
PROFESOARELE ȘPĂGARE, INDIGNATE DE MEDICII CARE STUDIAZĂ
"Auzi? Cât de tâmpit să fii, să-ţi spună că pleacă lumea să se plimbe, să nu ştiu ce, să nu ştiu cum... în loc să dai bucuros, să se ducă, să se plimbe, să facă ce trebuie, numai să fie treaba bună.... tu să vii să spui că ai învăţat. Trebuie să fii de-a dreptul tâmpit. Tâmpit, tâmpit, tâmpit".
Sursă: Stenograme
Profesoarele planificau să crească tarifele pentru examenele următoare. În total, patru medici au fost implicați în acest dosar, doi dintre aceștia dând mită și cumpărând influență.
Una dintre profesoare a fost condamnată la 3 ani de închisoare și trebuie să plătească o amendă de 22 de mii de lei. Mai mult, aceasta nu mai are dreptul să ocupe vreo funcție în învățământul universitar. Asta în timp ce cealaltă profesoară a fost condamnată la 1 an și 11 luni după gratii și nu mai are dreptul de a desfășura activitatea de membru al unei comisii de examen în cadrul unei universități de stat sau private.