Mircea Negulescu: După cum ați observat, în timp ce discutam cu dumneavoastră, am fost sunat insistent de pe un număr de telefon pe care nu il cunoșteam si până la urmă am revenit cu telefonul și am constatat că sunt sunat de la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Și am avut o discuție telefonică cu doamna procuror Adina Florea.
Eu i-am mai pus domniei sale, încercând să fac un test de bună-credință, o înregistrare pe care am făcut-o în mediu ambiental cu domnul Răzvan Alexe, care are peste două ore și 40 de minute. A rupt-o din context și cu o explicație halucinantă a întors-o și o prezintă ca și probă, care m-ar inculpa pe mine. În condițiile în care acea înregistrare cap-coadă face dovada că am avut o discuție purtată cu domnul Răzvan Alexe, prin care îi explicam ce posibilități juridice are.
Deci asta se caută! Vor să mă reducă in continuare la tăcere, pentru că bănuiesc că în urma dezvăluirilor pe care am inceput să le fac, da? Presupun că ar trebui să fiu, să … Gata, a vorbit destul! Haideți să-i facem, să-l compromitem în continuare!
Iulian Leca: Doamna Adina Florea a luat din înregistrarea de două ore și jumatate?
Mircea Negulescu: Doar o parte pe care o are…
Iulian Leca: Un fragment, atât?
Mircea Negulescu: Câteva fragmente și le-a scos din context. Si le-a și explicat de o manieră … Eu nu știu acum dacă doamna Adina Florea a terminat și Facultatea de Psihologie. E posibil! Dar le-a explicat ca un psiholog. Să pună în evidență o așa-zisă formă de constrângere.
Iulian Leca: Dar care e scopul pentru care vă solicită acele înregistrări? Ceva, adică cerere oficială, daca v-a înștiințat ?
Mircea Negulescu: Păi, scopul oficial ar putea fi ca acestea sa fie expertizate cu privire la autenticitate, în raport cu faptul că ați văzut că au existat interlocutori, care au ieșit pe post și au spus tot felul de bazaconii. Ba că i-am pus să citească după nu știu ce hârtie, ba că aveam discuții pe o băncuță în spatele unui pom și pe urmă…